- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

94 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Un număr de 94 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise duminică dimineață de Dispeceratul Național Salvamont România.

Dintre acestea, 26 de persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, o victimă a fost evacuată cu elicopterul SMURD, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor.

În același interval, salvamontiștii au primit 88 de apeluri de urgență. Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Sinaia (15 apeluri) și Salvamont Municipiul Brașov (14 apeluri), urmate de Salvamont Lupeni, cu opt intervenții.

În Maramureș s-au înregistrat șapte apeluri care au necesitat intervenția echipelor Salvamont. Alte solicitări au vizat serviciile Salvamont din Prahova și Voineasa (câte cinci apeluri), Alba, Caraș-Severin, Cluj și Neamț (câte patru apeluri), precum și alte județe montane din țară.

Pe lângă intervențiile de salvare, Dispeceratul Național Salvamont a primit și 54 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații și sfaturi privind traseele turistice din zonele montane.