Tipareste acest articol
Home / 112 / Polițiștii continuă seria activităților preventive

Polițiștii continuă seria activităților preventive

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au continuat seria activităților de prevenire desfășurate în Campania de prevenire a victimizării persoanelor pe perioada sărbătorilor de iarnă „Sărbători în Siguranță”, în localitățile Constanța, Mangalia, Albești și Cotu Văii din județul Constanța. 

Activitățile preventive i-au vizat atât pe elevii școlilor gimnaziale, cât și pe cetățenii acestor localități și au constat în conștientizarea acestora cu privire la consecințele utilizării ilegale a articolelor pirotehnice, dar și cu privire la cele mai adecvate măsuri de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului care ar trebui adoptate de către populație.  Scopul acestei campanii îl reprezintă creșterea gradului de siguranță a populației în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității specifice sărbătorilor de iarnă. 

Dacă locuiți la casă, pentru a nu deveni victimă a infracțiunilor de furt din locuințe, polițiștii vă recomandă:-  Refuzați să furnizați informații despre bunurile dvs., despre dvs. sau vecini, persoanelor necunoscute;- Nu permiteți accesul în locuință persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima;- Apelați la o persoană de încredere care să vă ridice corespondența lăsată în ușă/poartă ori în cutia poștală, dacă lipsiți de la domiciliu o perioadă mai lungă;- Țineți ușa de la locuință încuiată tot timpul, chiar și când sunteți acasă;- Nu postați pe conturile de pe rețelele de socializare informații privind plecarea dvs. de acasă;- Evitați depozitarea în curtea casei, la vedere , a ambalajelor unor obiecte de valoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *