Tipareste acest articol
Home / Comunitate / Clipe de neuitat au petrecut 42 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Marin Sorescu”, într-o excursie organizată de către RAEDPP

Clipe de neuitat au petrecut 42 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Marin Sorescu”, într-o excursie organizată de către RAEDPP

Clipe de neuitat au petrecut 42 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Marin
Sorescu”, într-o excursie organizată de către Regia Autonomă
„Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța duminică, 3
noiembrie, la o fermă de animale din satul constănțean Olteni. Este
vorba despre ferma ce aparține producătorilor locali Monica și Vasile
Bratu, care își comercializează produsele obținute în Piața Tomis III,
administrată de Regie.

Elevi ai claselor a V-a, a VII-a și a VIII-a, însoțiți de cadre
didactice, au vizitat întreaga fermă de animale, ce cuprinde peste 2.500
de oi, 170 de vaci, 1.000 de capre, dar și cai și porci. Copiii au
adorat să le hrănească și au avut șansa să învețe noțiuni elementare
despre sursa hranei, importanța consumului de alimente provenite de la
producători locali, dar și să se implice la toate activitățile ce au loc
într-o fermă, printre care și prepararea brânzei. Cei mai curajoși au
muls vacile și au dus caprele la islaz. „Mă bucur că am hrănit animalele
şi i-am ajutat pe fermieri să ducă vacile şi caprele la islaz. Am
înțeles azi că doar munca îți oferă satisfacții”, a mărturisit Antonio
Asaftei, elev în clasa a VIII-a.

Astfel, preț de câteva ore, elevii au uitat cu desăvârșire de telefoane
mobile și tabletă, absorbiți de frumusețea naturii, de meseriile simple,
de legătura cu animalele și de gustul autentic al mâncărurilor realizate
din produse naturale. „Azi am învățat o nouă lecție – alimentația bio,
munca la fermă şi coeziunea grupului asigură supraviețuirea. Să
prețuieşti munca şi să te bucuri de roadele ei înseamnă stima de sine.
Elevii şcolii noastre au fost impresionați de tot ceea ce înseamnă un
stil de viață sănătos.  Se demonstrează, astfel, încă o dată, aşa cum a
spus Lucian Blaga, că ,,veşnicia s-a născut la sat”, a precizat prof.
Mariana Marin. Deoarece aerul curat le-a făcut elevilor poftă de
mâncare, cei de la fermă le-au oferit oaspeților să guste din diferite
sortimente de brânză – caș, brânză sărată și brânză de burduf, însoțite
de mămăligă aburindă.

La întoarcere, copiii au primit fructe proaspete, provenite de la
producătorii locali din piețele constănțene. „Am văzut cum este viața la
fermă şi am fost foarte impresionat să văd că se mănâncă sănătos, iar
oamenii sunt mulțumiți că îşi câştigă traiul zilnic”, a povestit un alt
elev, Sebastian Manole, din clasa a VII-a.

 „Am cunoscut nişte oameni minunați, în mediul lor de viață, de la
fermă. Salutăm inițiativa RAEDPP de a organiza vizita la ferma de
animale din satul Olteni, comuna Independența. Elevii şcolii noastre au
fost inițiați în „smântânitul oalelor” şi au văzut ce înseamnă să
mănânci sănătos. Am plecat cu amintiri şi momente unice alături de cei
care ne-au oferit un crâmpei din viața la țară”, potrivit directorului
adjunct al școlii, prof. Mariana Saghin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *