Tipareste acest articol
Home / Stiri / Cercetat pentru rănirea cu intenție a animalelor, în Valu lui Traian

Cercetat pentru rănirea cu intenție a animalelor, în Valu lui Traian

La data de 7 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară în localitatea Valu lui Traian, la locuința unui bărbat bănuit de rănirea cu intenție a animalelor.

Potrivit anchetatorilor, în luna octombrie 2025, un bărbat de 58 de ani ar fi confecționat un dispozitiv artizanal, cu ajutorul căruia ar fi rănit intenționat o pisică.

În urma percheziției, polițiștii au ridicat mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care:

  • o praștie metalică,
  • o țeavă metalică,
  • un dispozitiv confecționat artizanal dintr-un cui,
  • o cutie cu bile metalice și de plastic, presupuse a fi fost folosite pentru rănirea animalelor.

Totodată, în exteriorul curții au fost descoperite dispozitive artizanale montate pe copaci (țevi PVC și cuie), susceptibile de a fi fost utilizate în același scop.

După administrarea probatoriului, în cursul zilei de 10 noiembrie, suspectul a fost prezentat procurorului de caz, care a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a persoanei implicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *