Tipareste acest articol
Home / Justitie / Topraisar: Trei dosare penale pentru furt calificat

Topraisar: Trei dosare penale pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în două dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

Astfel, în perioada 23.12.2020-06.01.2021, cei trei ar fi pătruns în locuința unei persoane, de unde ar fi sustras un televizor și mai multe produse alimentare.

Totodată, în noaptea de 20/21 februarie a.c., aceștia ar fi sustras, din autoturismul unui bărbat, un telefon mobil.

De asemenea, în urma cercetărilor a reieșit faptul că, la data de 22/23 februarie a.c., cei trei ar fi sustras, dintr-un autoturism, o geantă de voiaj în care se aflau mai multe obiecte de îmbrăcăminte și articole de igienă personală, faptă nereclamată și pentru care polițiștii Postului de Poliție Topraisar s-au sesizat din oficiu.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporție de 70% și predat părților vătămate.

În cauze se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *