
Încep lucrările de canalizare în Mamaia Sat. Se va lucra în paralel atât în Mamaia Sat cât și în orașul Năvodari . Termenul de implementare a proiectului este de 18 luni, la final urmând ca noile rețele de alimentare cu apă și canalizare să acopere peste 95%din Mamaia Sat.
Foarte important, în cadrul proiectului se va realiza gratuit branșarea populației până la limita de proprietate. Investiția se realizează cu fonduri europene în valoare de 36 milioane lei.
„M-am întâlnit astăzi cu reprezentanții RAJA, proiectantul și antreprenorul care vor executa lucrările de extindere și modernizare a rețelei de canalizare și alimentare cu apă în Mamaia Sat și orașul Năvodari.
Am discutat graficul de execuție al lucrărilor și ultimele detalii ce țin de implementarea proiectului. Firma constructoare și-a stabilit ca data de începere efectivă a lucrărilor să fie 2 iulie2021, dată până la care antreprenorul este obligat să își facă amenajarea de șantier și să aducă materialele.
Le-am cerut constructorilor să înceapă lucrările cu străzile și zonele cu cel mai mic impact pentru turiști.
Se va lucra în paralel atât în Mamaia Sat cât și în orașul Năvodari.
Termenul de implementare a proiectului este de 18 luni, la final urmând ca noile rețele de alimentare cu apă și canalizare să acopere peste 95%din Mamaia Sat.
Foarte important, în cadrul proiectului se va realiza gratuit branșarea populației până la limita de proprietate.
Investiția se realizează cu fonduri europene în valoare de 36 milioane lei.
Vă vom anunța în timpul util graficul de execuție și străzile pe care se lucrează pentru a reduce disconfortul creat!” a declarat primarul orașului Năvodari, Chelaru Florin.
Găsiți în link lista tuturor străzilor unde se va lucra!https://www.google.ro/…/a-fost-semnat-contractul…/%3famp
Jurnal de Dobrogea Stiri online
