
A doua ediţie a festivalului pop-rock pentru tineret ”Porto Franco” are loc în perioada 26-29 iulie 2019, la Sulina.
Festivalul îşi propune să catalizeze apariţia de noi tinere valori în sfera interpretării muzicale şi să valorifice acest potenţial interpretativ în sensul promovării muzicii pop-rock. Manifestarea se adresează tinerilor interpreţi cu vârste cuprinse între 12-20 ani şi se desfăşoară, în funcţie de vârsta concurenţilor, pe secţiunile 12-15 ani şi 16-20 ani. Fiecare concurent interpretează două piese din repertoriul pop-rock, una obligatoriu din repertoriul românesc. La secţiunea 12-15 ani sunt înscrişi în concurs 12 participanţi, iar la secţiunea 16-20 de ani sunt patru participanţi.
Din juriul festivalului fac parte personalităţi din domeniul cultural-artistic şi mass-media: Adrian Ordean, Dan Iliescu, Bogdan Dragomir, Paul Prisada, Valentina Rodinceanu.
Sâmbătă, 27 iulie, are loc spectacolul concurs, urmat de un recital susţinut de Alexandra Canareica & Florin Laghia Project, iar duminică, 28 iulie, are loc Gala laureaţilor, urmată de recitalul trupei Compact B.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
