Tipareste acest articol
Home / Stiri / Năvodari: Procedurile pentru branșarea năvodărenilor la rețeaua de gaze vor fi urgentate

Năvodari: Procedurile pentru branșarea năvodărenilor la rețeaua de gaze vor fi urgentate

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru a avut astăzi o întâlnire cu reprezentantul regional al Distrigaz Sud Rețele, domnul Pavel Capbun pentru a găsi cele mai bune soluții în vederea urgentării branșării instituțiilor publice din oraș (școli, grădinițe) și a blocurilor la rețeaua de gaze naturale. In urma discutiilor avute s-a stabilit o procedură de lucru comună, care va urgenta situația. În acest sens, reprezentanții Primăriei Năvodari vor lua legătura cu toate asociațiile de proprietari pentru a solicita detalii privind stadiul demersurilor de racordare, ce greutăți sau probleme se întâmpină și cum pot fi ele depășite cu ajutorul Distrigaz.

„Urgentăm procedurile pentru branșarea năvodărenilor la rețeaua de gaze. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentantul regional al Distrigaz Sud Rețele, domnul Pavel Capbun pentru a găsi cele mai bune soluții în vederea urgentării branșării instituțiilor publice din oraș (școli, grădinițe) și a blocurilor la rețeaua de gaze naturale.

Există numeroase solicitări depuse de năvodăreni și asociațiile de proprietari, ceea ce îngreunează procedurile de branșare și racordare. Alături de colegii din Primărie și de reprezentantul Distrigaz Sud Rețele am stabilit o procedură de lucru comună, care va urgenta situația. În acest sens, reprezentanții Primăriei Năvodari vor lua legătura cu toate asociațiile de proprietari pentru a solicita detalii privind stadiul demersurilor de racordare, ce greutăți sau probleme se întâmpină și cum pot fi ele depășite cu ajutorul Distrigaz.

De asemenea, pentru dimensionarea corectă a rețelelor de distribuție, rugăm asociațiile de proprietari, care doresc racordarea la rețeaua de gaze și nu au demarat procedura, să depună, în regim de urgență, la Distrigaz, cererile în acest sens.Potrivit legii, lucrările de branșare (până la limita de proprietate) sunt gratuite și se suportă de operatorul de gaze. Totodată, acolo unde se dorește, lucrările pot fi executate și de către beneficiari cu o firmă specializată, cu mențiunea că toată investiția va fi restituită de către operator în termen de 5 ani (în 5 tranșe egale) ”, a declarat primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *