
Un grav accident feroviar produs duminică în sudul Spaniei, în urma ciocnirii violente dintre două trenuri de mare viteză, s-a soldat cu cel puțin 21 de morți și aproximativ 30 de persoane rănite grav, potrivit unui bilanț provizoriu comunicat de Garda Civilă, transmite AFP.
Ministrul spaniol al transporturilor, Óscar Puente, a declarat pe platforma X că „impactul a fost teribil”. Ulterior, într-un briefing de presă, oficialul a precizat că toate persoanele rănite care au necesitat îngrijiri medicale au fost evacuate. „Vorbim despre 30 de persoane grav rănite care au fost transferate la spital”, a subliniat acesta.
Potrivit autorităților, ultimele vagoane ale unui tren aparținând companiei private Iryo, care circula din Malaga spre Madrid, au deraiat în apropierea localității Adamuz, la circa 200 de kilometri nord de Malaga, intrând în coliziune cu un tren al companiei naționale Renfe, care se deplasa în sens opus pe o linie alăturată, către Huelva.
Forța impactului, în condițiile în care la bord se aflau sute de pasageri, a fost atât de mare încât a aruncat de pe șine primele două vagoane ale trenului Renfe. Ministrul transporturilor a precizat că prioritatea autorităților rămâne acordarea de asistență victimelor.
Imagini difuzate de televiziunea publică spaniolă arată cele două trenuri avariate, înconjurate de ambulanțe și echipe de intervenție, care au acționat pe parcursul nopții pentru salvarea răniților. Autoritățile regionale andaluze au raportat, la rândul lor, cel puțin 73 de persoane rănite, dintre care șase se află în stare gravă, descriind intervenția drept „o noapte foarte dificilă”.
Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a vorbit despre „o noapte de profundă durere” după „tragicul accident feroviar” și a precizat că guvernul central colaborează îndeaproape cu autoritățile mobilizate la fața locului. Familia regală a Spaniei și-a exprimat, la rândul său, „profunda îngrijorare” în urma acestui grav incident.
Șeful pompierilor din Córdoba, Francisco Carmona, a declarat pentru televiziunea publică TVE că „totul este complet distrus”, adăugând că echipele de intervenție au fost nevoite să mute corpuri pentru a putea ajunge la supraviețuitori. Martorii au descris scene de panică, mai mulți pasageri afirmând că șocul a fost comparabil cu un cutremur, iar geamurile s-au spart, rănind numeroase persoane.
Conform presei spaniole, peste 300 de persoane se aflau în trenul Iryo și mai mult de 100 în trenul Renfe. La gara Atocha din Madrid, președinta regiunii Madrid, Isabel Díaz Ayuso, a anunțat desfășurarea unor echipe de sprijin pentru familiile victimelor.
Ministerul Afacerilor Externe a informat că autoritățile spaniole au confirmat prezența a doi cetățeni români printre persoanele afectate de accidentul feroviar produs în regiunea Córdoba, Regatul Spaniei. Potrivit informațiilor oficiale, ambii români au suferit răni ușoare și se află în afara oricărui pericol.
Reprezentanții Consulatul General al României la Sevilla au luat legătura telefonic cu cele două persoane, care au confirmat starea bună de sănătate. La nivelul oficiului consular nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest incident.
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla: +34 954 233 243, +34 954 230 947, +34 954 624 053, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate în regim de permanență.
Pentru situații de urgență, este disponibil și telefonul de urgență al consulatului: +34 648 212 169.
Jurnal de Dobrogea Stiri online
