- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

Accident mortal între Nicolae Bălcescu și Ciucurova: un pieton și-a pierdut viața

La data de 9 noiembrie 2025, în jurul orei 19:00, un bărbat de 37 de ani a fost implicat într-un accident rutier grav pe drumul dintre localitățile Nicolae Bălcescu și Ciucurova.

Potrivit polițiștilor, în dreptul kilometrului 28+400, șoferul ar fi acroșat un bărbat de 48 de ani care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma impactului, pietonul a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca cercetările să stabilească împrejurările exacte ale producerii accidentului.