- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

Accident pe DN 22D între Cerna și Turcoaia: trafic oprit pe ambele sensuri

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că, pe DN 22D, la kilometrul 14+800 de metri, între localitățile Cerna și Turcoaia, județul Tulcea, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară și două autocamioane.

În urma coliziunii, conducătorul autoutilitarei a suferit răni ușoare, fiind evaluat medical la fața locului de echipajele de intervenție.

Circulația rutieră este întreruptă pe ambele sensuri, pentru desfășurarea cercetărilor și degajarea carosabilului. Reluarea normală a traficului este estimată după ora 22:00.

Poliția recomandă conducătorilor auto prudență sporită în zonă și respectarea indicațiilor echipajelor aflate la fața locului.