- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța

La data de 25 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, cu sprijinul jandarmilor, au organizat o acțiune pe raza municipiului Constanța, pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere și de conviețuire socială.

Astfel, au fost oprite pentru control peste 130 de autovehicule și legitimate peste 170 de persoane. De asemenea, mijloacele de transport în comun și operatorii economici au fost în atenția polițiștilor.

În urma activităților, au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, dintre care 65 la O.U.G. 195/2002 și 11 la Legea 55/2020, în valoare totală de 19.000 de lei, totodată fiind reținut un certificat de înmatriculare.