- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN ZONELE DE TRECERE LA NIVEL CU CALEA FERATĂ

Ieri, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi din Inspectoratul General al Poliției Române, poliţiştii de la transporturi din toate județele au acționat pentru prevenirea accidentelor produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

La acțiune au participat 317 polițiști de la transporturi, care au desfășurat activități în zona a 262 de treceri la nivel cu calea ferată.

În urma neregulilor la regimul rutier, polițiștii au constatat o infracţiune, au reținut 27 de permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Au fost aplicate 344 de sancțiuni contravenționale, dintre care 293 de sancțiuni la regimul rutier, 6 sancțiuni la Legea 12/1990 și 50 de sancțiuni la alte acte normative.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Vă reamintim că:

·                    La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă și să se asigure că nu se apropie un vehicul feroviar.

a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;

b) semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune;

c) întâlnește indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.