Breaking News
Tipareste acest articol
Home / 112 / ACȚIUNE CU FORȚE MĂRITE, ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA

ACȚIUNE CU FORȚE MĂRITE, ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA

În cursul nopții trecute, polițiștii constănțeni au desfășurat acțiuni de amploare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, descurajarea infracțiunilor comise cu violență, precum și pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

La data de 11/12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și polițiști locali, au acționat pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, dar și pentru prevenirea consumului de alcool și droguri în trafic.

În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 1.300 de persoane și verificate 721 de autovehicule.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 310 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 170.000 de lei, dintre care:

  • 138 de sancțiuni la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,
  • 138 de sancțiuni la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere, după cum urmează:

  • 3 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h,
  • 1 pentru neacordare de prioritate,
  • 1 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului.

De asemenea, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

În timpul acțiunii, la data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 23:30, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au efectuat semnal de oprire unui autoturism pe strada Cumpenei, însă șoferul a refuzat să oprească, continuând deplasarea.

Echipajele de poliție au pornit în urmărirea autoturismului pe mai multe artere din municipiu. Pe strada Unirii, conducătorul auto a provocat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, după care a abandonat mașina și a fugit.

În jurul orei 02:00, polițiștii l-au identificat pe bărbat pe o stradă din municipiul Constanța și l-au condus la sediu pentru audieri.

Este vorba despre un bărbat de 27 de ani, din Constanța. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și a tuturor abaterilor comise de conducătorul auto, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *