
La Marea Neagră şi în Delta Dunării, Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, acţionează permanent pentru supravegherea şi controlul frontierei maritime şi fluviale, dar şi pentru combaterea migraţiei ilegale, contrabandei, exploatării ilegale a resurselor minerale şi biologice şi poluării deliberate a mediului acvatic.
În acelaşi timp, se acordă o atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip „search and rescue„), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectării normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.
De asemenea, atragem atenţia persoanelor care-şi vor petrece concediul pe litoral să nu se aventureze la distanţă mare de ţărm şi să nu utilizeze ambarcaţii neadecvate pentru navigaţie, în special când vremea este nefavorabilă. În situaţii de urgenţă pe mare, recomandăm cetăţenilor să solicite sprijinul autorităţilor, apelând numărul de urgenţă „112”.
Statistică
În perioada 01 iunie-30 iunie 2023, au trecut frontiera aproximativ 6,2 milioane persoane, din care aproximativ 4,3 milioane cetăţeni UE şi 1,8 milioane cetăţeni non UE şi peste 1,5 milioane mijloace de transport.
În ceea ce priveşte situaţia pe frontiere, în perioada mai sus menționată în acest an, cea mai tranzitată a fost frontiera aeriană, cu un trafic de peste 2 milioane de persoane, urmată de frontiera cu Ungaria cu aproximativ 1,4 milioane, respectiv frontiera cu Bulgaria cu aproximativ 1 milion de persoane, pe ambele sensuri de deplasare.
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
La graniţa cu Ungaria cel mai tranzitat punct de trecere este PTF Nădlac II, sens în care reamintim că mai sunt disponibile alte 11 puncte de trecere pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare. O situaţie similară se înregistrează şi la graniţa cu Bulgaria, unde sunt disponibile 12 puncte de trecere a frontierei deschise traficului internaţional.
De asemenea, pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, pot contribui la scurtarea timpului de control.
Reamintim tuturor celor care aleg să călătorească în afara graniţelor ţării să verifice pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp. Aceasta poate fi accesată de la următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/ [1]
În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi reiterăm faptul că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpului de aşteptare şi asigurarea unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.