
Comercianții care refuză sau întârzie nejustificat înlocuirea produselor neconforme riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei, potrivit Legii nr. 190/2025, promulgată duminică de președintele Nicușor Dan.
Noua lege consolidează cadrul juridic privind drepturile consumatorilor și responsabilitățile comercianților în vânzarea bunurilor, atât în magazine fizice, cât și online. Actul normativ introduce sancțiuni clare pentru situațiile în care vânzătorii nu respectă obligația de a înlocui produsele neconforme în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție.
„Această modificare asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege și întărește protecția consumatorilor”, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe rețelele de socializare.
Potrivit ANPC, legea menține nivelul sancțiunilor deja existente, dar aduce o clarificare importantă prin includerea expresă a art. 11 alin. (7) în lista faptelor sancționabile. Astfel, autoritatea poate interveni mai eficient atunci când comercianții refuză înlocuirea produselor, creează inconveniente semnificative consumatorilor sau nu respectă termenul legal pentru constatarea neconformității.
Reprezentanții ANPC consideră că modificarea legislativă reprezintă un instrument esențial pentru asigurarea respectării garanțiilor legale, creșterea încrederii consumatorilor și protejarea drepturilor acestora.