
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ pentru zonele montane din județele Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu, valabilă până duminică dimineața, la ora 10:00.
În acest interval sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, mai ales pe timpul nopții. Cantitățile de apă vor ajunge la 25–30 l/mp, iar izolat pot depăși 40 l/mp.
Totodată, ANM a emis o informare de vreme rece, precipitații și intensificări ale vântului, valabilă în majoritatea regiunilor țării până luni dimineața. Vor fi ploi pe arii extinse, iar în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și în vestul Carpaților Meridionali se vor acumula cantități importante de apă.
Din noaptea de sâmbătă spre duminică sunt așteptate lapoviță, ninsoare și depuneri de polei în Câmpia de Vest, Transilvania și nord-vestul Moldovei. La munte, ninsorile vor predomina și se va depune strat de zăpadă.
Vântul va sufla cu viteze de 45–50 km/h în sud-est, iar la munte rafalele pot depăși 80–90 km/h. Temperaturile vor scădea semnificativ, iar duminică spre luni sunt prognozate minime negative în vestul țării.