
Garda de Coastă a anunțat că trecerea cu bacul între punctele de frontieră Isaccea (România) și Orlovka (Ucraina) a fost sistată temporar, în urma unor incidente produse în cursul nopții pe teritoriul Ucrainei.
Presa ucraineană a relatat că Punctul de Trecere a Frontierei Orlovka ar fi fost atacat de o dronă rusească, fiind avariată infrastructura complexului de feribot.
Autoritățile române au transmis că participanții la trafic sunt redirecționați către PTF Galați – Rutier, iar reluarea traversărilor va avea loc după remedierea situației de către partea ucraineană.
Totodată, Ministerul Apărării Naționale a informat că în zona Ismail, în apropierea graniței cu România, au fost înregistrate noi atacuri cu drone în noaptea de vineri spre sâmbătă. Pentru nordul județului Tulcea a fost emis un mesaj RO-Alert, însă autoritățile precizează că nu au existat pătrunderi ale dronelor în spațiul aerian românesc.