Home / dan (page 1021)

dan

Lucrări de frezare a carosabilului în cartierul Palazu Mare

Primăria Municipiului Constanța continuă programul de investiții în modernizarea tramei stradale din zonele rezidențiale. În cartierul Palazu Mare, echipele SC Confort Urban SRL au decopertat carosabilul în etapa premergătoare asfaltării pe strada Santinelei, tronsonul delimitat de strada Alexandru Sahia și strada Dumbrăveni. Lucrările de frezare a zonei carosabile continuă în aceste zile …

Mai mult »

Autoturism căutat de autorităţile din Germania, depistat la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac -Nagylak au descoperit un autoturism marca Audi,model A5, în valoare de 12.500 de euro, căutat de autorităţile din Germania.  La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul maghiar …

Mai mult »

CONSTANTA:A început comercializarea cărnii de miel în interiorul celor două hale de lactate din Piața Griviței și Piața Tomis 3

A început comercializarea cărnii de miel în interiorul celor două hale de lactate din Piața Griviței și Piața Tomis 3. În acest fel, și în acest an, constănțenii pot avea pe masa de Sărbători produse tradiționale din carne de miel de la producători locali. Prețurile sunt stabilite de către producători …

Mai mult »

Asfaltări masive în cartierele Constanței

Zonele rezidențiale s-au transformat într-un adevărat șantier. Echipele SC Confort Urban SRL lucrează intens la recondiționarea carosabilului pe mai multe străzi din cartierele KM 4, Brătianu, CET și Palazu Mare. Ieri, echipele SC Confort Urban SRL au finalizat reabilitarea carosabilului pe strada Petru Cercel, tronsonul delimitat de strada Brizei și …

Mai mult »

În perioada 10 – 18 aprilie, în piețele agroalimentare din municipiul Constanța se va comercializa carne de miel pentru Sărbătorile Pascale

În perioada 10 – 18 aprilie, în piețele agroalimentare din municipiul Constanța administrate de Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” se va comercializa carne de miel pentru Sărbătorile Pascale, de la producători avizați de Direcția Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța. În condiţiile actuale, care prevăd o …

Mai mult »