Home / dan (page 362)

dan

VERIFICĂRI ALE POLIȚIȘTILOR DE LA AUTOSTRĂZI, PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI

În perioada 16 – 22 septembrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 1.829 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 671 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au depășit limita legală de viteză și 170 celor …

Mai mult »

Percheziții 8 locații în București , Ilfov, Constanta și Prahova

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni economice, …

Mai mult »

Năvodărenii sunt așteptați duminică, 29 septembrie, la Crosul Năvodariului

Duminică, 29 septembrie, începând cu ora 11.00, iubitorii de mișcare sunt așteptați pe stadionul “Flacăra” pentru o zi dedicată crosului. Evenimentul, aflat la cea de-a IV-a ediție, este organizat cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului și destinat tuturor categoriilor de vârstă. Vor fi organizate curse pentru copii, familii și adulți. De asemenea, seniorii vor …

Mai mult »

Năvodari: „GALA FLAMINGO ARTISTIC CREATION”, Ediția a IV-a, la final

Aproximativ 70 de persoane au fost prezente la Festivitatea de Premiere a Concursului Național de Literatură „GALA FLAMINGO ARTISTIC CREATION”, Ediția a-IV-a. A fost un eveniment cu o încărcătură emoțională deosebită, care a reunit oameni cu aceeași pasiune: creațiile literare. Printre câștigătorii concursului național de literatură se numără și 3 …

Mai mult »

PRECIZARE: Un bărbat de 57 de ani a fost condus la sediul Poliției Orașului Năvodari-Ar fi legat un câine de un autoturism și ar fi circulat cu acesta pe o stradă

Ca urmare a imaginilor apărute în mass-media cu privire la o persoană care ar fi legat un câine de un autoturism și ar fi circulat cu acesta pe o stradă din orașul Năvodari, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele: La data de 23 septembrie a.c., polițiștii …

Mai mult »

Atenționare de călătorie Republica Croația – Creșterea nivelului Dunării

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Republicii Croația că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic Național, este așteptată creșterea nivelului Dunării în data de miercuri, 25 septembrie 2024. În acest context, autoritățile croate pot aplica restricții de circulație …

Mai mult »

Constatare a polițiștilor: Un bărbat, de 55 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Revoluției din orașul Hârșova, fiind sub influența băuturilor alcoolice

La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 55 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Revoluției din orașul Hârșova, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind …

Mai mult »

Două utilaje agricole în valoare de 120.000 euro căutate de autorități, descoperite în frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, doi cetățeni români care au încercat să intre în țară cu două utilaje agricole, estimate la valoarea de aproximativ 120.000 de euro, căutate de autorităţile din Germania și Italia. La sfârșitul săptămânii trecute, …

Mai mult »

1.640 DE LOCURI SCOASE LA CONCURS ÎN ȘCOLILE DE POLIȚIE

În perioada octombrie – decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, pentru formarea agenților de poliție. Numărul de locuri, …

Mai mult »