Polițiștii constănțeni au desfășurat, în data de 24 iulie, o acțiune de informare și prevenire adresată conducătorilor auto, având ca principal obiectiv reducerea accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool sau de substanțe psihoactive. Activitatea a fost organizată de polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității Constanța, împreună cu cei …
Mai mult »Escrocherie cu „militari străini”: șase persoane au fost reținute de polițiști
Șase persoane, cinci bărbați și o femeie, au fost reținute de polițiștii constănțeni într-un dosar de înșelăciune, după ce ar fi păcălit mai multe victime prin intermediul rețelelor de socializare, folosind identități false de militari și oficiali străini. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Constanța, sub coordonarea Parchetului …
Mai mult »Accident între o autospecială de poliție și un autoturism la Eforie. O femeie de 29 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un accident rutier în care au fost implicate o autospecială de poliție și un autoturism s-a produs vineri, 24 iulie, în jurul orei 11:00, pe DN39A, în localitatea Eforie. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Constanța, în eveniment au fost implicate un autoturism condus de o femeie de 29 de ani …
Mai mult »Șofer beat, fără permis și cu numere false, reținut de polițiști. Ce măsură au dispus procurorii
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut de polițiștii din Constanța, după ce a fost prins conducând un autoturism deși nu deținea permis de conducere, era sub influența alcoolului și circula cu plăcuțe de înmatriculare false. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc în noaptea …
Mai mult »Festival internațional de muzică la Cazinoul din Constanța. Ioan Holender semnează direcția artistică a noului eveniment
Cazinoul din Constanța deschide un nou capitol în viața culturală a orașului, odată cu lansarea Cazino Music Festival, un festival internațional de muzică ce se va desfășura în perioada 12 septembrie – 22 noiembrie 2026, în impresionanta clădire simbol a litoralului românesc. Evenimentul este organizat sub direcția artistică a maestrului …
Mai mult »25 de ani de înfrățire între Năvodari și Gemlik. Delegație din Turcia, primită de primarul Florin Chelaru
Un sfert de secol de prietenie între Năvodari și orașul turc Gemlik. Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a primit vineri, la sediul Primăriei, vizita unei delegații din Gemlik, în contextul împlinirii a 25 de ani de la înfrățirea celor două orașe. Delegația turcă a fost condusă de Durmuş Uslu, viceprimarul …
Mai mult »Cinema sub cerul liber, pe pista Aeroportului Tuzla. Airport Film Festival revine cu proiecții spectaculoase și intrare gratuită
Pista Aeroportului Internațional Tuzla „Alexandru Podgoreanu” se transformă, pentru trei seri, într-un cinematograf în aer liber, odată cu o nouă ediție a Airport Film Festival 2026, eveniment organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Festivalul își propune să aducă publicul mai aproape de cultură …
Mai mult »Șofer beat, oprit de doi polițiști aflați în timpul liber după ce a provocat un accident și a fugit
Un șofer în vârstă de 66 de ani este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier în municipiul Constanța și și-a continuat deplasarea, fiind oprit de doi polițiști aflați în timpul lor liber. Incidentul a avut loc ieri, în jurul orei 19:10, pe strada Soveja, unde, potrivit primelor …
Mai mult »Hoți prinși după un furt de peste 14.000 de lei. Trei bărbați, reținuți în urma perchezițiilor
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 53 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Constanța într-un dosar de furt calificat, după o serie de percheziții desfășurate în județul Galați. Potrivit anchetatorilor, în data de 4 iulie, cei trei ar fi pătruns într-un imobil din municipiul Constanța, de …
Mai mult »Beat și fără permis, reținut după ce a fost prins la volan în Constanța
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut de polițiștii din Constanța, după ce a fost prins conducând un autoturism deși avea permisul anulat și se afla sub influența alcoolului. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 21 iulie, în jurul orei 17:20, când polițiștii Secției …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online