Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 2 au depistat un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea faptei. Astfel, la data de 5 martie a.c., bărbatul ar fi sustras articole vestimentare, dintr-un complex comercial din municipiul Constanța. Prejudiciul, …
Mai mult »Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
La data de 4 martie a.c., în jurul orei 3.50, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 28 ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord din localitate, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a …
Mai mult »Acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020
La data de 5 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai și Secției 3 Rurală Mangalia au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate 65 de persoane, au fost verificați …
Mai mult »Programul de funcționare al Centrului de Vaccinare Năvodari a fost modificat
Potrivit Direcției de Sănătate Publică Constanța, programul de funcționare al Centrului de Vaccinare Năvodari se reduce la următoarele trei zile/săptămână: Luni: între orele 08.00-18.00Miercuri: între orele 08.00-18.00Vineri: între 08.00-16.00.DSP CONSTANTA Continuă distribuirea tichetelor de masă, după noul program, pentru persoanele imunizate cu schema completă de vaccinare (2 doze de vaccin Moderna, Pfizer, …
Mai mult »Acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate peste 70 de persoane și au fost …
Mai mult »Constanța: Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur …
Mai mult »Bijuterii din aur în valoare de 580.000 lei și zeci de parfumuri contrafăcute, descoperite în urma unor percheziții domiciliare
Pentru documentarea activităţii infracţionale într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Olt – I.T.P.F. Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia şi în colaborare cu polițiști din cadrul I.P.J. Olt, au efectuat șapte percheziții la …
Mai mult »Centru de Colectare ajutoare pentru refugiații ucraineni, la Piața Centrală. Primăria Năvodari s-a alăturat campaniei ”AJUT UCRAINA”, inițiată de Crucea Roșie
Orașul Năvodari este solidar cu refugiații ucraineni și răspunde prompt cu măsuri de sprijin. Începând de luni, 28 februarie, Primăria Năvodari a deschis un punct de colectare ajutoare pentru refugiații ucraineni la Piața Centrală din oraș și se organizează pentru creșterea capacității de cazare și transport a familiilor sosite din …
Mai mult »Programul „Noua casă” va avea garanții de 1,5 miliarde de lei în anul 2022
Executivul a adoptat, în ședința de astãzi, actul normativ elaborat de Ministerul Finanțelor prin care aduce modificãri și completãri Hotãrârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casã”. Ministerul Finanțelor a alocat un plafon de garanții de 1,5 miliarde lei pentru anul 2022, potrivit art. 1 …
Mai mult »Pavilionul Expozițional din Constanța devine principalul centru de colectare a donațiilor din întregul județ
Pavilionul Expozițional din Constanța devine principalul centru de colectare a donațiilor din întregul județ. Activitatea în cadrul pavilionului va fi reorganizată, astfel încât nimic să nu afecteze campania de donații, mai ales că aici vor ajunge donațiile colectate de Cucea Roșie din tot județul. Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța: „Pavilionul …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online