Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu poliţiştii constănţeni vor fi zilnic la datorie în perioada 25 – 27 iunie a.c., cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care se vor afla în spațiile publice, pentru prevenirea și combaterea faptelor …
Mai mult »Echipamente noi pentru pacienții Spitalului Clinic de Boli Infecțioase
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța a fost dotat ieri cu echipamente noi, moderne în cadrul proiectului „Consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19″, proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. După echipamentele medicale care …
Mai mult »În atenția magazinelor care comercializează rechizite, îmbrăcăminte sau încălțăminte pentru copii în orașul Năvodari! Tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional
Continuă acțiunea de identificare a comercianților care doresc să devină unități afiliate în Programul de Ajutor European prin care sunt oferite tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, conform OUG nr. 133/2020. Programul european se desfășoară sub coordonarea Instituției Prefectului Constanța și se adresează copiilor și elevilor din familiile …
Mai mult »Constanța, sub cod galben de caniculă
După ploi abundente și vijelii, Constanța este lovită zilele acestea de un val de căldură, ceea ce va face ca disconfortul termic să fie ridicat. Astăzi și mâine, meteorologii ne avertizează că maximele termice se vor situa, în general, între 29 și 35 de grade, iar local minimele nocturne nu …
Mai mult »Rompetrol publică raportul său de sustenabilitate pentru 2020 „Pandemia și viitorul nostru”
Rompetrol publică cel de-al șaptelea raport de sustenabilitate, elaborat în conformitate cu standardele internaționale (Global Reporting Initiative G4, versiune cuprinzătoare), anunțând performanțele economice, sociale, de mediu și de piață ale Grupului în 2020. „2020 a fost o provocare pentru noi toți, pandemia având un impact profund asupra oamenilor și companiilor …
Mai mult »Constanța va găzdui, pentru a treia oară consecutiv, un turneu de calificare pentru Europenele de baschet 3×3
Constanța va găzdui, pentru a treia oară consecutiv, un turneu de calificare pentru Europenele de baschet 3×3 Competițiile internaționale de baschet 3×3 vor reveni în România la sfârșitul lunii, pe 26-27 iunie, atunci când Constanța va găzdui, pentru a treia oară consecutiv, un turneu de calificare pentru Campionatele Europene de …
Mai mult »Ziua iei la Caminul pentru persoane varstnice 24.06.2021
Ziua iei la Caminul pentru persoane varstnice 24.06.2021 Seniorii Căminului pentru persoane vârstnice din Constanța au avut parte, astăzi, de o zi specială. Cu ocazia „Zilei Universale a Iei”, viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, împreună cu directorul RAEDPP Constanța, Teo Hira și angajații Direcției Generale de Asistență Socială Constanța le-au oferit …
Mai mult »Năvodari: ”Scumpă ie românească”. Expoziție inedită în Parcul Central, de Ziua Mondială a Iei
Bluza tradițională românească a fost sărbătorită, astăzi, la Năvodari.De Ziua Mondială a Iei, echipa Bibliotecii ”Pontus Euxinus” și Casei de Cultură ”Pontus Euxinus” Năvodari a organizat o expoziție inedită de costume populare, ștergare cusute manual și obiecte tradiționale în Parcul Central al orașului Năvodari. An de an, la 24 iunie, …
Mai mult »Acțiune desfășurată de polițiști în municipiul Constanța
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu caracter antisocial, cât și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Activitățile au vizat și creșterea gradului de disciplină rutieră, privind respectarea vitezei regulamentare de către conducătorii auto. În acest …
Mai mult »Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști
La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 03.20, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tineretului din stațiunea Costinești, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs. În cauză a …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online