Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 28 și 33 de ani, cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe psihoactive. Unul dintre suspecți este acuzat și de trafic de droguri de …
Mai mult »Învățătoare din Medgidia, propusă pentru arestare preventivă după ce ar fi agresat un elev de 10 ani
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au formulat, în 27 mai 2026, propunere de arestare preventivă față de o femeie de 53 de ani, cadru didactic în municipiul Medgidia, acuzată de purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în dimineața zilei …
Mai mult »Țigări de contrabandă descoperite în Portul Constanța: trei inculpați, plasați sub control judiciar
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru doi inculpați și control judiciar pentru un al treilea, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 25 mai 2026, doi dintre inculpați au fost depistați în apropierea Porții 5 …
Mai mult »Două persoane arestate preventiv în Tulcea pentru trafic de droguri de risc și mare risc
Poliția Română a anunțat că polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Potrivit anchetatorilor, într-unul dintre dosare, un tânăr de 18 ani este suspectat …
Mai mult »KAPITAL Festival revine în forță în 2027! Festivalul Kapital, pregătit într-un format îmbunătățit, imposibil de organizat în 2026 din cauza unui cumul complex de factori externi, se reprogramează pentru 2027
Organizatorii KAPITAL Festival au anunțat că ediția programată pentru vara anului 2026 nu va mai avea loc și a fost reprogramată pentru 2027, din cauza unui cumul de factori externi care au făcut imposibilă organizarea evenimentului în condițiile dorite. Potrivit comunicatului oficial, peste 100 de persoane au lucrat încă de …
Mai mult »Polițiștii de frontieră au salvat patru sturioni prinși în plase ilegale, în Marea Neagră
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Marea Neagră mai multe plase de pescuit ilegale, în lungime totală de peste 700 de metri, în care erau capturate patru exemplare de sturion. În perioada 23-26.05.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup Nave Sulina …
Mai mult »Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit peste 6.000 de pachete de țigări fără timbru fiscal
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit peste 6000 de pachete de țigări fără timbru fiscal, în urma unei acțiuni desfășurate în Portul Constanța, într-un dosar penal privind infracțiunea de contrabandă. În cadrul activităților specifice, au fost efectuate și controale la bordul unei nave sosite din Turcia, …
Mai mult »Ziua Copilului, sărbătorită cu „Porți deschise” la Camera Deputaților: spectacole, sport și surprize pentru cei mici
Camera Deputaților organizează luni, 1 iunie 2026, între orele 10:00 și 17:00, evenimentul „Porți deschise”, dedicat Zilei Internaționale a Copilului. Accesul va fi gratuit pentru copii și însoțitorii acestora, prin intrarea C1 dinspre Bulevardul Națiunile Unite. Vizitatorii vor putea descoperi o parte dintre cele mai reprezentative spații ale Camerei Deputaților, …
Mai mult »Bărbat din Tulcea, urmărit internațional pentru infracțiuni rutiere, adus în țară din Marea Britanie
Poliția Română a adus în țară, în data de 26 mai 2026, patru persoane urmărite internațional, pe numele cărora erau emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă. Printre acestea se află și un bărbat de 46 de ani din Tulcea, urmărit internațional …
Mai mult »Autoturism de 30.000 de euro, căutat de autorităţile belgiene, descoperit în frontieră
Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat un autoturism în valoare de 30.000 de euro, semnalat ca fiind ,,bun căutat în vederea confiscării”, alertă introdusă de autoritățile belgiene. Marți, 26 mai a.c., în jurul orei 22:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat un cetățean ucrainean, în vârstă de …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online