Plecând de la un caz de migraţie ilegală depistat în luna martie a acestui an, la Băneasa, în judeţul Constanţa, când au fost depistaţi opt cetăţeni turci care au încercat să intre ilegal în România, din Bulgaria, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reuşit să destructureze o …
Mai mult »AUTOSTRADA A2 BUCUREȘTI – CONSTANȚA: TRAFIC RESTRICȚIONAT
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, până la ora 15.30, traficul este restricționat pe prima bandă și pe cea de urgență pe Autostrada A2, pe sensul București către Constanța, pe tronsonul kilometric 144+200 metri – 148+500 metri (Fetești, județul Ialomița), pentru efectuarea de măsurători pe podul …
Mai mult »Constanţa: SLN solicită sprijin pentru repatrierea trupului unui comandant decedat în aprilie la bordul vaporului
Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) face apel la preşedintele României pentru a interveni în găsirea unei soluţii astfel încât trupul unui comandant de navă român decedat la bordul vaporului în aprilie să poată fi repatriat din China, până în prezent toate demersurile făcute în acest sens fiind zadarnice.„Comandantul Sandu Dan …
Mai mult »Acțiune desfășurată de polițiștii Biroului Rutier Constanța
La data de 10 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, verificând respectarea vitezei regulamentare de către conducătorii auto. În urma activităților, au fost oprite pentru control 25 de vehicule, fiind aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală …
Mai mult »Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Chirnogeni au identificat o femeie, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe strada Celulozei din localitatea Plopeni, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul …
Mai mult »Acțiune desfășurată de Poliția municipiului Constanța
În noaptea de 10/11 iunie a.c., în intervalul orar 22.30 – 01.00, polițiștii municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, verificând respectarea vitezei regulamentare de către conducătorii auto. În acest context, polițiștii au legitimat peste 160 …
Mai mult »Acțiune desfășurată de polițiștii de investigare a criminalității economice
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.P.J. Constanța, împreună cu polițiști din cadrul birourilor de investigare a criminalității economice Mangalia și Medgidia au acționat pentru prevenirea și combaterea infracționalității în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, precum și descoperirea și sancționarea încălcării prevederilor privind obligația operatorilor economici de a …
Mai mult »Gimnastica artistică feminină, campionat național la Constanța
Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a participat astăzi la ceremonia de deschidere a Campionatului Național pe Echipe și Individual al junioarelor II și I la gimnastică artistică feminină, care se desfășoară la Sala Sporturilor din Constanța. La competiție participă, alături de cluburi sportive de notorietate din România (din orașele …
Mai mult »PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au efectuat patru percheziții domiciliare, în municipiul Constanța, pentru documentarea activității unor persoane bănuite de trafic și deținere de droguri de risc. În urma cercetărilor într-un dosar de trafic de droguri de …
Mai mult »A sosit primul lot de echipamente pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Începând de miercuri, 9 iunie 2021, pacienții Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța au parte de îngrijire medicală cu echipamente noi, moderne. A sosit primul lot din echipamentele medicale achiziționate în cadrul proiectului „Consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19″, proiect cofinanţat din Fondul …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online