În primele 11 luni 2023, valorile de trafic de persoane înregistrate în punctele de control trecere frontieră au fost de 61.856.836 treceri persoane (44.208.967 treceri ale cetăţenilor UE şi 17.647.869 treceri ale cetăţenilor non – UE). În comparaţie cu perioada similară 2022, când valorile de trafic persoane au fost de 53.913.209, se …
Mai mult »38 de cetăţeni străini, depistați într-un TIR cu textile
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac ll au depistat 38 de cetăţeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar. În data de 25.12.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, în cooperare …
Mai mult »Tulcea: Ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor Revoluției
Vineri, 22 decembrie 2023, vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și Victor Tarhon, au participat, la ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea, eveniment care a avut loc în dreptul Monumentului Eroilor Revoluției (Catedrala „Sfântul Nicolae“). În această perioadă, tulcenii aduc un pios …
Mai mult »Elevii de la Școala Gimnazială Ion Luca Caragiale, bucuroși să facă cunoștință cu câinii Jandarmeriei Tulcea în cadrul programului ,,Școala Altfel”
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au vizitat elevii din cadrul Școlii Gimnaziale Ion Luca Caragiale din municipiul Tulcea, ocazie cu care le-au făcut cunoștință cu câinii de serviciu și le-au vorbit despre rolul important pe care camarazii necuvântători îl au în misiunile executate. Elevii au fost nerăbdători …
Mai mult »Năvodari : A început distribuirea tichetelor de Crăciun
Aproximativ 2.000 de persoane au depus cereri pentru acordarea tichetelor sociale oferite de Primăria Năvodari cu ocazia Crăciunului. Distribuirea tichetelor sociale a început săptămâna aceasta prin Poșta Română, cu confirmare de primire.Beneficiari ai tichetelor sociale sunt pensionari cu venituri de până la 1.450 lei/lună, persoane fără niciun venit cu vârsta …
Mai mult »Un Revelion de neuitat pe Bosfor! Sună ACUM pentru a nu pierde oferta specială
Un Revelion de neuitat pe Bosfor! Sună ACUM pentru a nu pierde oferta specială Alătură-te aventurii noastre între 29 Decembrie și 2 Ianuarie pentru a experimenta magia Istanbulului unde te așteaptă o croazieră de neuitat pe unul din cele mai vibrante locuri de pe planetă, strâmtoarea Bosfor. În croazieră te …
Mai mult »Accident grav accident pe DN 22 în care au fost implicate 3 autoturisme și un autocamion
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22, în zona localității Mihai Viteazu, județul Constanța, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme și un autocamion. În urma impactului au rezultat 2 victime, aflate în evaluare medicală. În zonă se circulă în condiții …
Mai mult »Spitalul Modular din Constanța își va deschide porțile în viitorul apropiat!
Anunțul a fost făcut de primarul Vergil Chițac care a precizat:,,Un moment pe care l-am așteptat cu toții, mai ales cei care am lucrat intens în ultimele luni, pentru a ne asigura că fiecare detaliu este pus la punct: Spitalul Modular din Constanța își va deschide porțile în viitorul apropiat!Am …
Mai mult »Trei medalii de bronz pentru tinerii luptători de la CS Năvodari, la Turneul Internațional de la Putna!
Kasandra Șurubariu, Diana Șarlă și Albert Deacu au avut evoluții remarcabile la Turneul Internațional de Lupte „Cupa Ștefan cel Mare”, Ediția a II-a, care s-a încheiat duminică, la Putna, județul Suceava. Sportivii noștri, antrenați de Ionuț Jidovu și Georgios Papazou, au câștigat medaliile de bronz, în timp ce sportivul Andrei …
Mai mult »Constanța: Patru căței au găsit noi familii prin adopție!
Vineri, patru locuitori ai Constanței au ales să facă o faptă bună adoptând căței din Adăpostul Public de Animale Abandonate. După ce au solicitat detalii despre cățeii disponibili, aceștia au vizitat adăpostul și au ales să aducă acasă pe Rainbow, Sparkle, Dash și Pinkie. Patrupezi au plecat entuziasmați, nerăbdători să …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online