Breaking News
Home / Justitie (page 105)

Justitie

Medgidia: Mandat de arestare preventivă, pus în aplicare

La data de 4 ianuarie a.c., polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au identificat un bărbat, de 29 de ani, din comuna Cuza Vodă, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul …

Mai mult »

Sute de mii de parfumuri, cosmetice şi jucării contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în 11 luni din 2021

În primele 11 luni ale anului 2021, Poliţia de Frontieră Română, împreună cu alte autorităţi competente, a desfăşurat acţiuni de depistare a celor care au ca preocupare traficul cu produse contrafăcute, acţionându-se cu precădere în punctele de trecere a frontierei, dar şi în zona de frontieră, constatându-se fapte de încălcare …

Mai mult »

Persoane sancționate pentru nerespectarea măsurii carantinei

La data de 2 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu. În urma activităților, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 22 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării la …

Mai mult »

Peste 150 de autovehicule aflate în atenţia autorităţilor din ţară şi din străinătate, descoperite la frontieră în anul 2021

În primele 11 luni ale anului 2021, în urma misiunilor desfăşurate în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră au descoperit 151 autovehicule care se aflau în atenția autorităților sau erau suspecte a fi furate (122 autoturisme, 16 microbuze, 5 camioane, 1 autocar, 4 motociclete şi …

Mai mult »

Persoane sancționate pentru nerespectarea măsurii carantinei

La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu. În urma activităților, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 24 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării la …

Mai mult »

Baterii de artificii, indisponibilizate de polițiștii din Mangalia

La data de 30 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 26 de ani, care conducea un microbuz pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Mangalia. În urma controlului vehiculului, polițiștii au identificat 5 baterii de artificii din categoria F2, pentru care acesta nu deținea …

Mai mult »

Cogealac: Reținuți după ce ar fi comis o tâlhărie

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat 2 bărbați, de 32, respectiv 36 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, în noaptea de 22/23 decembrie a.c., cei doi ar fi sustras, prin violență, o bijuterie …

Mai mult »

Mandate puse în aplicare de polițiști

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 24 de ani, din orașul Cernavodă, condamnat de autoritățile judiciare din Spania la pedeapsa de 6 ani, 1 lună și o zi de închisoare, din care a mai rămas de executat pedeapsa de 3 ani, 2 luni și …

Mai mult »

Persoane sancționate pentru nerespectarea măsurii carantinei

Polițiști din cadrul Secției 5, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura carantinei la domiciliu. În urma activităților, s-a stabilit faptul că doi bărbați, de 22, respectiv 31 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării …

Mai mult »