Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri, au identificat o femeie, de 28 de ani, pe numele căreia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în …
Mai mult »Băneasa: Bărbați cercetați pentru furt calificat
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Băneasa au identificat 2 bărbați, de 24, respectiv 33 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, în noaptea de 9-10 aprilie a.c, cei în cauză ar fi pătruns în curtea locuinței …
Mai mult »Sancțiuni contravenționale pentru depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public din municipiul Constanța
În perioada 04.04.2022-10.04.2022, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat mai multe activități specifice care au avut ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției mediului și a gestionării deșeurilor. Polițiștii locali au verificat modul în care cetățenii predau gunoiul menajer către operatorul de salubritate, dacă …
Mai mult »Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism pe drumul DC24, între localitățile Ciobănița și Casicea, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii …
Mai mult »Mangalia: Evadare din arest la domiciliu
La data de 7 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au efectuat verificări la domiciliul unui bărbat, de 21 de ani, persoană ce se afla sub măsura arestului la domiciliu, acesta nefiind găsit la locuință. În urma cercetărilor efectuate, tânărul a fost identificat, în municipiul Mangalia, iar în …
Mai mult »Amenzi aplicate de Poliția Locală pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 118 sancțiuni în valoare de 58552 lei. Polițiștii locali au desfășurat săptămâna aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire …
Mai mult »Autoutilitară confiscată de polițiștii locali constănțeni
Polițiștii locali au depistat astăzi pe strada Albastră din Constanța un bărbat în timp ce arunca dintr-o mașină deșeuri provenite din construcții. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021, art. 20, alin. 3, coroborat cu art. 62, alin. 1 …
Mai mult »Băcăuan pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă, depistat de jandarmi in Constanța
Ieri, 2 aprilie, în jurul orei 21.30 un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în misiune de patrulare la obiectivele din competenţă, a observat în zona Gării C.F.R. Constanţa, un bărbat care prezenta un comportament suspect. Jandarmii l-au interceptat, au procedat la legitimarea …
Mai mult »Autoturism căutat de autorităţile bulgare, oprit la ieșirea din România
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au oprit la ieșirea din țară un autoturism marca Mercedes Benz ML, ce figura ca fiind căutat de autoritățile din Bulgaria În data de 02 aprilie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a ieși din România …
Mai mult »Furt surprins în flagrant de polițiștii locali
Astăzi, polițiștii locali aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au surprins în flagrant pe strada Pandurului din cartierul Km 5 o persoană care a sustras 11 saci cu cereale dintr-un vagon de tren. În urma verificărilor, s-a întocmit proces verbal de depistare a infracțiunii flagrante, conform art.12 din Legea 155/2010 …
Mai mult »
Jurnal de Dobrogea Stiri online