Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, a organizat vineri, 5 mai 2023, la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, evenimentul „Ziua Limbii Tătare“. Sărbătoarea, instituită oficial prin Legea nr. 256/2010, este marcată, an de an, la data de 5 mai.
În deschiderea evenimentului, au transmis mesaje președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, deputatul UDTTMR, Varol Amet, Subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice Geafer Dincer și președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

Și anul acesta, organizatorii au reunit tineri din rândul comunității tătare, mesageri ai valorilor identitare, care, prin evoluțiile lor artistice, au pus în valoare frumusețea și bogăția limbii materne. Au evoluat, astfel, pe scenă, tineri care frecventează cursurile Școlii Comunitare din cadrul UDTTMR, au recitat poezii în limba tătară. Programul artistic a fost completat de soliști și ansambluri de dansuri tradiționale ale UDTTMR.
Pentru toți participanții, organizatorii au pregătit premii și diplome, menite să recompenseze atât dedicarea tinerilor, cât și implicarea cadrelor didactice de limba tătară și a instructorilor de dansuri, care îi pregătesc săptămânal pe elevi, cultivându-le dragostea și respectul pentru graiul matern și pentru cultura tătară.

Spectacolul a fost pregătit de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța, și a fost un cadou oferit tuturor etnicilor tătari, cu prilejul Zilei Limbii Tătare, dar și tuturor constănțenilor, indiferent de etnie, care împărtășesc același sentiment de respect pentru valorile identitare și care apreciază spiritul multiculturalității dobrogene.