
La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe strada Silozului din municipiul Medgidia, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 10.45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, între localitățile Ciocârlia și Murfatlar, având anulat dreptul de a conduce vehicule. Totodată, din cercetări s-a stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat, cu bună știință, de către o femeie, de 25 de ani.
În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.