
Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru ne-a declarat ca pentru anul 2022 este alocat 1 milion de lei pentru a implementa proiectele propuse de năvodăreni. Tot el a anunțat că începând din acest an se va implementa bugetarea participativă la Năvodari, astfel încât cetățenii orașului să poată propună proiecte de investiții pe care impreuna cu autoritate locală, să le implementeze.
„Pentru anul 2022, am alocat 1 milion de lei pentru a implementa proiectele propuse de năvodăreni. Așa cum v-am anunțat, începând din acest an, vom implementa bugetarea participativă la Năvodari, astfel încât cetățenii orașului nostru să poată propună proiecte de investiții pe care noi, ca autoritate locală, să le implementăm.
Procedura este simplă: dumneavoastră ne veți trimite idei de proiecte, cât mai detaliat și elaborat posibil. Alături de specialiștii primăriei, le vom analiza pe toate, iar cele care sunt eligibile le vom include într-un sondaj. Cetățenii orașului vor putea vota apoi din lista de proiecte propusă de dvs care inițiativă să fie implementată. În funcție de amploarea propunerilor, putem finanța anul acesta unul, două sau trei proiecte, până în plafonul de 1 milion de lei.Vă rog ca proiectele propuse de dvs să fie realiste, fezabile și să țină cont de legislația în vigoare și bugetul alocat. Exemple de proiecte eligibile: amenajări de trotuare, alei, zone pietonale, siguranța circulației, locuri de joacă, terenuri de sport, spații verzi, amenajare spații publice, proiecte educaționale și culturale, digitalizare etc. Trebuie să știți că proiectele de construcții sunt foarte laborioase, necesită numeroase studii etc, dar mai ales mult timp. Și trebuie să ținem cont de toate aceste aspecte. Însă orice proiect venit de la dvs va fi analizat cu atenție, iar orice propunere va fi un câștig pentru orașul nostru.În prezent lucrăm la un un regulament al bugetării participative, iar în curând vă voi prezenta detaliile tehnice: unde și cum se depun proiectele; termene de depunere, analiză, vot; finanțare și implementare ”, a declarat primarul Florin Chelaru .