- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

Năvodari :CONDIȚII de Acordare stimulentul educațional sub formă de tichete sociale

În scopul stimulării participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate și al creșterii accesului la educație a acestora, prin Legea 248/2015 modificată și completată prin Legea nr.49/2020, se acordă  stimulentul  educațional sub formă de tichete sociale.q

CONDIȚII  DE  ACORDARE:

În conformitate cu art.2 din legea mai sus amintită, stimulentele educaționale se acordă:

Tichetele sociale pentru gradiniță se acordă copiilor înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar, și care fac parte din familii defavorizate, a căror venit lunar pe membru de familie este de până la 530 lei. 

Tichetele au valoarea de 100 lei și se acordă lunar, în perioada septembrie-iunie, cu condiția prezenței zilnice a copiilor la grădiniță, exceptând absențele motivate, care pot fi de 2 feluri:

Tichetele sociale pot fi utilizate pentru achiziționarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte și/sau a rechizitelor. 

Pentru anul școlar 2021 – 2022 dosarele se pot depune începând cu luna Septembrie 2021 până la data de 20 a fiecărei luni.

Mai multe informații se pot obține la sediul Direcției Asistență Socială Năvodari – Str. Sănătătii nr. 2 (langa Serviciul de Taxe si Impozite Locale) sau la nr. de telefon 0241/760 822; 0756 / 055 582