
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unui accident în care au fost implicate patru autoturisme, pe sensul către capitală al autostrăzii A2 București – Constanța, la kilometrul 16 (Cernica, județul Ilfov), circulația este restricționată pe banda unu traficul desfășurându-se pe banda de urgență.În urma accidentului nu au rezultat victime.
Se estimează ca în aproximativ 30-45 de minute traficul să fie reluat, în condiții normale.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum.