- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

Procurorii din Constanța au decis suspendarea activității, în semn de protest față de modificările privind pensiile de serviciu

La data de 26 august 2025, a avut loc ședința Adunării Generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, convocată în baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 596/21.08.2025. Pe ordinea de zi s-a aflat exprimarea unui punct de vedere referitor la proiectul legislativ privind modificarea și completarea unor acte normative în materia pensiilor de serviciu, precum și la măsurile necesare pentru protejarea statutului magistraților și a independenței justiției.

În cadrul ședinței, procurorii au decis în unanimitate:

Procurorii și-au exprimat îngrijorarea față de proiectul legislativ, subliniind că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci o garanție a independenței justiției, având în vedere incompatibilitățile și interdicțiile specifice profesiei. Aceștia au atras atenția că modificările propuse, adoptate fără o consultare reală a corpului magistraților, riscă să afecteze stabilitatea sistemului judiciar și încrederea cetățenilor în justiție.