- Jurnal de Dobrogea - http://jurnaldedobrogea.ro -

Tânăr prins băut la volan în Valea Dacilor. Avea o alcoolemie ridicată

Un bărbat de 25 de ani a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia în timp ce conducea sub influența alcoolului, pe o stradă din localitatea Valea Dacilor.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 30 aprilie, în jurul orei 02:00, pe strada Drumului Județean, unde tânărul a fost oprit pentru control în trafic.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.