
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară pe un fir, alternativ, pe DN 21 Slobozia – Brăila, la intrarea în localitatea Viziru, județul Brăila, după ce un atelaj hipo a fost acroșat din spate de o autoutilitară. În urma accidentului, două persoane din căruță au fost rănite ușor.
Se estimează reluarea circulației în condiții normale în 30 de minute.