
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și procurorii DIICOT au destructurat o activitate de trafic internațional și intern de droguri, reținând un bărbat de 37 de ani suspectat că a introdus în România peste 10 kilograme de canabis și un kilogram de cocaină.
Potrivit anchetatorilor, în luna mai 2026, suspectul ar fi procurat drogurile din Spania și le-ar fi expediat în țară prin intermediul unei firme de curierat internațional. La data de 29 mai, acesta a fost prins în flagrant în timp ce transporta pachetele ridicate de la curier, drogurile fiind destinate comercializării.
Valoarea totală a substanțelor interzise indisponibilizate este estimată la aproximativ 220.000 de euro pe piața neagră. În urma unei percheziții efectuate la locuința bărbatului din localitatea Berceni, județul Ilfov, au fost descoperite și ridicate sume de bani în lei, euro și lire sterline, precum și un cântar de precizie, un grinder și alte mijloace de probă.
Procurorii DIICOT Constanța au dispus reținerea suspectului, iar Tribunalul Constanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor BCCO Ilfov și al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție.