
În perioada 10–14 aprilie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool sau substanțe psihoactive.
În cadrul controalelor, oamenii legii au efectuat peste 1.000 de testări cu aparatul etilotest și au reținut 18 permise de conducere în vederea suspendării.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat 4 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului și alte două pentru conducere fără permis, fiind întocmite dosare penale în toate cazurile.
De asemenea, 14 șoferi au fost depistați cu alcoolemii sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceștia fiind sancționați contravențional.
Polițiștii reamintesc că legislația rutieră din România prevede toleranță zero pentru conducerea sub influența alcoolului.