- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Accident grav pe DN 38, în județul Constanța: un șofer a rămas încarcerat după ce a intrat cu mașina într-un copac

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române informează că un accident rutier grav s-a produs pe DN 38, în zona localității Amzacea.

Potrivit primelor date, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac aflat în afara părții carosabile.

În urma impactului, șoferul a fost rănit grav, acesta fiind găsit încarcerat și inconștient la sosirea echipajelor de intervenție.

Circulația rutieră este complet oprită pe ambele sensuri de mers, iar valorile de trafic sunt în creștere în zonă. Intervin echipaje de salvare pentru extragerea victimei și acordarea primului ajutor.