
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, împreună cu polițiști ai Serviciului Siguranță Rutieră, au desfășurat pe 19 februarie o acțiune în Portul Constanța, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Pe durata controalelor, oamenii legii au vizat identificarea și sancționarea abaterilor de la normele rutiere, cu accent pe respectarea regimului legal de viteză, purtarea centurii de siguranță, consumul de alcool sau substanțe psihoactive la volan, precum și respectarea perioadelor de conducere și odihnă ale șoferilor profesioniști și utilizarea corectă a tahografelor.
În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei. Dintre acestea, 16 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.G. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și odihna conducătorilor auto.
Totodată, a fost reținut un permis de conducere în vederea suspendării, iar polițiștii au retras două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Reprezentanții IPJ Constanța au anunțat că astfel de acțiuni vor continua atât în zona portuară, cât și pe principalele artere ale municipiului, pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de accidente.