
Polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță, împreună cu polițiști ai structurilor rutiere din județul Constanța, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane.
În cadrul controalelor au fost oprite pentru verificări 176 de vehicule destinate transportului de persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 34.000 de lei.
Dintre acestea, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 1317/2023, privind condițiile de efectuare a transportului rutier.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras cinci certificate de înmatriculare.
Acțiunea a avut ca scop creșterea siguranței rutiere și verificarea respectării legislației în domeniul transportului rutier de persoane în județul Constanța.