- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Aproximativ 3.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, indisponibilizate de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cadrul acțiunii „AUTUMN OPERATIONS II”, au descoperit aproximativ 3.000 de bunuri constând în articole vestimentare, încălțăminte, produse de marochinărie, cosmetice și de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

⃰ În perioada 06-09 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Compartimentului Sprijin Operativ, au desfășurat activități specifice vizând prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.

Pe timpul misiunilor desfășurate, au fost oprite pentru control mai multe mijloace de transport care circulau pe rute internaționale, precum Turcia–România și Turcia–Polonia.

Cu ocazia verificării mijloacelor de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în bagajele personale ale pasagerilor, precum și ascunse în diferite locuri din interiorul acestora și în spațiile special amenajate, 2.729 de bunuri constând în articole vestimentare, încălțăminte, produse de marochinărie, cosmetice și de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile aparțineau unor cetățeni turci și români, șoferi și pasageri ai autocarelor, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, care nu au putut prezenta documente legale de proveniență pentru acestea.

⃰ În data de 09 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Călărași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 3, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România. Acesta era condus de un cetățean român în vârstă de 38 de ani și se deplasa pe ruta București–Călărași.

 În urma verificărilor amănunțite asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunse în bagaje, 199 de bunuri constând în articole vestimentare și încălțăminte, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

Bunurile descoperite, estimate la o valoare de aproximativ 858.650 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în Camerele de corpuri delicte ale instituției.

În prezent, față de persoanele în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități specifice, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, asigurând securitatea frontierelor și protejarea intereselor statului român și ale Uniunii Europene, precum și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.