
Inspectorii vamali din cadrul Serviciului Echipe Mobile Calafat – Direcția Regională Vamală Craiova, aflați într-o misiune comună cu echipa canină, au descoperit o cantitate importantă de bunuri nedeclarate și sustrase de la controlul vamal, la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat.
În timpul controlului efectuat asupra unui automarfar care circula sub sigiliu vamal pe ruta Turcia–Germania, echipa de control a identificat, printre mărfurile declarate ca profile de aluminiu, mai multe bunuri interzise, semnalate de câinele specializat în detecție.
Astfel, au fost descoperite:
- 131 de arme de foc calibru 9 mm,
- 610 kilograme de tutun,
- 8.490 de țigarete cu timbru fiscal de Turcia.
Bunurile au fost reținute de autoritatea vamală și predate instituțiilor competente pentru continuarea cercetărilor.
Potrivit estimărilor, prejudiciul cauzat bugetului de stat pentru mărfurile accizabile este de 1.177.848 lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA.
Autoritatea Vamală Română reafirmă angajamentul său ferm în combaterea contrabandei, fraudei vamale și a oricăror forme de trafic ilicit, prin acțiuni coordonate și verificări riguroase în punctele vamale și zonele de risc.