- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Bărbat care vindea 135 kg de pește fără acte descoperit de jandarmii constănțeni în oborul din Cobadin

Duminică, în jurul orei 07:30, în timp ce se aflau într-o misiune de patrulare în localitatea Cobadin din județul Constanța, jandarmii constanțeni au observat, în oborul din localitate, un bărbat, cu vârsta de 42 de ani, care oferea spre vânzare aproximativ 135 de kilograme de pește din speciile crap, caras, șalău, hering, somn și biban.

Jandarmii s-au apropiat de cel în cauză, l-au legitimat și i-au cerut actele de proveniență ale peștelui.

Deoarece bărbatul nu deținea acte cu care să justifice proveniența peștelui respectiv, jandarmii au întocmit acte de constatare a unei posibile infracțiuni și au ridicat întreaga cantitate de pește.

Cercetările ulterioare urmează a fi efectuate de către către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.