
Un bebeluș de 3 luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite marți seara, într-un accident pe DN 13, la ieșirea din municipiul Brașov, după ce un autoturism a pătruns pe contrasens și s-a ciocnit cu un autocamion.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, din primele date reiese că mașina a intrat pe sensul opus de mers, în condiții care urmează a fi lămurite de anchetă, și a lovit un autocamion care circula din sens invers. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a anunțat că accidentul a avut loc în jurul orei 21:00. La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare, unul de stingere cu apă și spumă, trei echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.
În autoturism se aflau patru persoane, iar trei dintre ele au fost extrase cu ajutorul echipajului de descarcerare. Copilul de 3 luni a murit. Ceilalți trei ocupanți – un bărbat de 35 de ani, cu dureri abdominale și la membrele inferioare, un bărbat de 27 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, și o femeie de 22 de ani, cu dureri la coloana cervicală – au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Circulația rutieră a fost blocată în zonă pe durata intervenției și a cercetărilor.