- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice la Năvodari! Echipele mobile vor ridica aparatele direct de la domiciliu

Primăria Orașului Năvodari, în parteneriat cu Eco Fire Sistems, organizează, în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2026, o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice. Locuitorii orașului pot scăpa de aparatele electrice și electronice vechi sau defecte fără niciun cost, acestea urmând să fie ridicate direct din fața casei sau a blocului.

Campania, ajunsă la cea de-a doua etapă din acest an, se desfășoară pentru al șaselea an consecutiv în Năvodari și are ca obiectiv încurajarea colectării selective și reciclării responsabile a deșeurilor provenite din echipamente electrice și electronice (DEEE).

În fiecare zi de sâmbătă, între orele 09:00 și 14:00, echipe mobile se vor deplasa la domiciliul persoanelor care solicită ridicarea deșeurilor, în baza unei programări prealabile.

Programările se fac la numărul de telefon 0747 047 495, persoană de contact Doina Șamata, de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:00.

Colectarea și transportul sunt complet gratuite pentru persoanele fizice de pe raza orașului Năvodari.

Prin această inițiativă, administrația locală urmărește responsabilizarea cetățenilor și reducerea impactului deșeurilor electrice și electronice asupra mediului.

Primăria Năvodari îi încurajează pe locuitori să profite de această oportunitate și să contribuie la menținerea unui oraș mai curat și a unui mediu mai sănătos.