
Primăria Municipiului Constanța îi invită pe localnici și turiști să se bucure de un nou weekend plin de muzică și atmosferă de vacanță, în cadrul proiectului „Ritmul Verii”, care transformă cele mai îndrăgite spații ale orașului în scene dedicate spectacolelor în aer liber.
După debutul apreciat al evenimentului, primul weekend din iulie aduce noi recitaluri gratuite, menite să ofere seri relaxante și memorabile pe litoral.
Vineri, 3 iulie, începând cu ora 19:30, Faleza Cazinoului va găzdui recitalul „Bijuterii Clasice”, susținut de Luchian Alexia (flaut) și Ștefan Andrada (pianină). În decorul spectaculos al mării, publicul va putea asculta piese de muzică clasică într-o atmosferă elegantă și relaxantă.
Sâmbătă, 4 iulie, muzica se mută în centrul orașului. Pe strada Ștefan cel Mare vor avea loc două recitaluri de saxofon, programate de la orele 18:00 și 19:00, cu un repertoriu de jazz și evergreen, menit să aducă energie și bună dispoziție celor aflați la plimbare.
Accesul la toate spectacolele este gratuit, iar organizatorii îi încurajează pe constănțeni și pe turiști să lase rutina deoparte și să profite de serile de vară petrecute în aer liber, într-o atmosferă animată de muzică live.
Proiectul „Ritmul Verii” continuă pe parcursul sezonului estival, oferind, weekend de weekend, momente culturale și artistice în cele mai frumoase locuri din Constanța.