
Ieri, în jurul orei 22.30, un echipaj de jandarmerie a observat trei tineri, care se aflau lângă un autoturism, având un comportament agitat.
Jandarmii au procedat la legitimare și control corporal preventiv, moment în care în rucsacul unuia dintre tineri s-a găsit un dispozitiv de mărunțit (grinder) ce prezenta urme vegetale.
Persoanele, cu vârste cuprinse între 22 și 23 ani, au declarat că tocmai confecționaseră o țigaretă din resturi vegetale interzise, pe care o consumau, însă au recunoscut faptul că la vederea jandarmilor, au aruncat restul de țigară rămas, însă și acesta a fost descoperit de forțele de ordine.
Jandarmii au întocmit documentele de sesizare conform prevederilor procedurale, fiind înaintate împreună cu probele găsite asupra persoanelor în cauză, autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor.