
Polițiștii de frontieră români, în cooperare cu autoritățile similare din statele vecine și cu Poliția Română, au depistat și indisponibilizat trei autovehicule semnalate în bazele de date internaționale ca fiind căutate pentru confiscare sau folosite ca probe în anchete penale. Acțiunile au avut loc în zona de frontieră din județele Satu Mare și Teleorman.
În data de 21 mai a.c., în cadrul unor acțiuni desfășurate pentru combaterea criminalității transfrontaliere, polițiștii de frontieră au identificat în trafic trei mijloace de transport căutate de autorități străine, în urma schimbului operativ de informații și a cooperării cu structurile de aplicare a legii din statele vecine.
La frontiera de nord-vest, în județul Satu Mare, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, împreună cu omologii maghiari, au desfășurat misiuni comune de patrulare în apropierea frontierei. În urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicației eDAC, au fost identificate două autoturisme înmatriculate în Polonia, care figurau în bazele de date ca „bun căutat pentru a fi folosit ca probă în cadrul procedurilor penale”, în urma unor alerte emise de autoritățile poloneze.
Cele două mijloace de transport, estimate la aproximativ 200.000 euro, au fost indisponibilizate de autoritățile române și maghiare, iar persoanele aflate la volan, cetățeni ai Republicii Moldova, sunt cercetate pentru infracțiuni aflate în competența autorităților judiciare.
Totodată, în sudul țării, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Zimnicea, în cooperare cu Poliția Orașului Zimnicea, au depistat un cap tractor înmatriculat în Iran, semnalat în bazele de date internaționale ca vehicul furat și bun căutat pentru confiscare.
În urma controalelor efectuate, autovehiculul, evaluat la aproximativ 56.000 euro, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar conducătorul auto este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Astfel de rezultate confirmă eficiența cooperării internaționale, a schimbului de informații și a acțiunilor comune desfășurate pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, precum și pentru menținerea siguranței în zona de frontieră și în spațiul Schengen.