- Jurnal de Dobrogea - https://jurnaldedobrogea.ro -

Deputat U.D.T.T.M.R. Varol AMET: „80 de ani de doliu pentru tătarii din întreaga lume”

Anul acesta, pe data de 18 mai se împlinesc 80 de ani de la teribilul genocid al tătarilor crimeeni, o zi de doliu pentru întreaga etnie care își amintește cu durere în suflet tragica situatie prin  care  a  trecut  poporul nostru.  Ziua Surghiunului este puternic  înrădăcinată  în  memoria fiecărui tătar, reprezentând momentul  în care populația tătară din Crimeea, din ordinul lui Iosif Visarionovici Stalin a fost îmbarcată cu forța în vagoane de tren deportată în Siberia și în ținuturile pustii ale Uzbekistanului. Întreaga călătorie s-a întins pe o durată de 12 zile, cu opriri la două sau trei zile, tătarii  fiind supuși  unui  regim  de exterminare în masă. Pe  parcursul deplasării au murit mulți bătrâni, copii  și bolnavi din cauza setei, a foametei, frigului, lipsei medicamentelor  și a asistenței sanitare. Autoritățile sovietice au creat contextul unui motiv plauzibil pentru această exterminare mișelească, catalogând tătarii crimeeni drept trădători de țară, dușmani ai patriei, hoți și colaboratori ai Germaniei, astfel asigurându-se că  toate aceste acuze aduse la adresa lor vor fi suficient de persuasive pentru a determina populația locală să nu intervină în ajutorarea acestora.

În memoria victimelor genocidului crimeean, dar si a actualei situații tensionate dintre Crimeea  și   Rusia,   sâmbătă   18   mai,   Uninea   Democrată   a   Tăratilor   Turco   Musulmani   din România   va   organiza   în   exclusivitate   un   marș  comemorativ  dorind   totodată   să-și   exprime  dezaprobarea cu privire la anexarea ilegală a penisulei de către forțele ruse.

La marșul organizat de către  U.D.T.T.M.R.  și autorizat  de autoritățile  române, estimăm că vor participa peste 2.000   de membri ai comunității tătare din județele Constanța, Tulcea și nu numai.

Marșul va urma  traseul Gara Constanța – Bd. Ferdinand – Bd. Tomis – Prefectura Constanța. Pe parcurs, se vor face două opriri, la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța  și la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța.

După finalizarea marșului, U.D.T.T.M.R. va organiza un protest ce va avea loc în faţa Consulatului Rus de la Constanţa. Se va ţine un moment de reculegere. Tătarii vor cânta cântecele lor de suflet („Ant etkenmen! ( Am Jurat)” şi „Ey, güzel Qirim“O frumoasa Crimee) şi vor rosti mesaje de comemorare, dar şi de solidaritate, unde ne vom ruga pentru fraţii noştri tătari care trăiesc în Crimeea.

În fața Prefecturii Constanța vom ține un scurt ceremonial religios în memoria victimelor genocidului, iar organizatorii vor depune  tot aici o scrisoare de mulțumire adresată Guvernului Român pentru drepurile de care tătarii se bucură în România.

18 mai este considerată cea mai neagră zi din istoria poporului tătar. La acea dată, în 1944, Iosif Visarionovici Stalin a comandat surghiunirea populaţiei tătare din Peninsula Crimeea. 

Tătarii din România vor comemora ziua cea mai neagră din istoria poporului lor: 18 mai 1944, data genocidului din Crimeea.

Timp de 23 de ani, până în 1967, tătarii crimeeni au suferit multe privaţiuni şi atunci au primit dreptul de a se strămuta, dar nu în Crimeea. „Abia după 14 noiembrie 1986, prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Tătarii, ca de altfel toate comunităţile naţionale şi popoarele care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi. În Crimeea au revenit în jur de 400.000 de tătari.

După Revoluţia din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunităţii tătare din România participau la evenimentele comemorative organizate la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situaţiei politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014, astfel că vom recurge la aceste manifestări.

Noi, tătarii din România, deşi suntem nişte privilegiaţi, graţie avantajelor acordate de statul român, nu putem să uităm de istoria care ne-a marcat şi de strămoşii noştri care au suferit atât de mult.

În această perioadă dificilă, când Crimeea, pământul nostru străbun, este tot mai departe de noi, de când Crimeea a fost anexată URSS, vrem ca tătarii de acolo să ştie că fraţii lor din România şi nu numai sunt solidari cu ei.

Pe această cale, condamnăm încă o dată, împreună cu liderii internaţionali, anexarea Crimeei şi salutăm poziţia României în această speţă!

Vă mulțumesc !

                                                        Deputat U.D.T.T.M.R.

                                                                   Varol AMET